O lecție de viață

Bună, dragilor!
Este prima postare de genul ăsta pe care pe fac pe blog, însă experiența de astăzi, pur și simplu, îmi face degetele să mă mănânce de nerăbdare de a scrie articolul. Nu voi trage prea mult de timp pentru că nu are rost, așa că voi trece direct la subiect.
Astăzi stăteam pe holurile unei clinici stomatologice, îmi așteptam programarea, cu scopul de a-mi rezolva anumite probleme, ca tot omul. Sandra Coroian, pe care vreau să o salut din inimă, a fost salvarea mea în momentul ăla de restriște :)) cartea ei, cât am reușit să citesc din ea în timpul așteptării, m-a făcut să uit puțin de fobia mea legată de dentiști și am ajuns cu toți neuronii întregi și compleți acasă.
Anyway, în timp ce citeam, o doamnă a venit și s-a așezat pe scaunul aflat lângă al meu. Din câte am înțeles, dumneaei avea programare la ora 16.30, în condițiile în care era 14.30 la momentul respectiv. Din curiozitate, am ridicat fața din carte și am studiat-o puțin pe femeie. Mi s-a părut chiar simpatică cu părul jumătate cărunt - jumătate castaniu, și foarte vorbăreață de fel. Din vorbă în vorbă, am lăsat cartea de-o parte și i-am oferit atenția mea deplină.
A fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum.
Doamna respectivă - nu îi știu numele - este un geniu la 67 de ani. Știe peste 50 de poezii, PE DE ROST - mi le-a recitat în față, pe loc, fără să se bâlbâie sau să se încurce cumva, ceea ce mi se pare extraordinar - încă mai ține minte detalii din școala ei generală, a învățat cu proprii copii acasă și a publicat o carte de poezii! Din câte mi-a povestit, dumneaei lucrează acasă, în confortul propriului său cămin, la alte volume de proză și lirică, ceea ce mi se pare de lăudat. Și toate aceste lucruri le-a obținut o femeie ce a studiat doar școala generală, adică 8 clase! Când mă gândesc că avem asemenea comori în jurul nostru, pe care nu le prea apreciem, mă simt foarte mâhnită.
Goal-ul pe care doamna vrea să îl atingă este să învețe întregul poem „Luceafărul”, pe de rost. Citez: „... nu mă las până nu îl învăț pe tot, cu toate cele 98 de strofe!”

Doamna chiar m-a fascinat și îmi pare atât de rău că nu am reușit să fac o poză cu dumneaei.
Cum am mai spus mai sus și mă repet, asemenea comori trebuie prețuite pentru că în zilele noastre nu prea se mai întâlnesc.

Comentarii

Postări populare