The One That Reads

Cu 5 luni în urmă...            De fiecare dată când veneam la spital, pentru analize de rutină, pe care tata era atât de încrâncenat să mi le fac anual, stăteam pe holurile de așteptare și vedeam oameni care ieșeau plângând din diferite saloane și se așezau lângă mine. Plângeau într-o asemenea manieră încât, parcă și mie mi se rupea inima. Plângeau de parcă, orice veste ar fi aflat, ar fi vrut ca ea să nu fie adevărată, să fie totul un coșmar din care să se poată trezi. Îi priveam și mă gândeam că nu aș vrea, nici în cel mai urât vis, să mă aflu vreodată în poziția lor.            Însă visul a devenit realitate. Și nu mă pot împăca cu asta.            Stau pe un scaun, cu pumnii strânși pe genunchi și cu tot trupul încordat. Nu vreau în niciun caz să îmi scape vreun scâncet, pentru că dacă fac asta, toată voința mea se va duce pe apa sâmbetei și mă voi destrăma definitiv.             Până acum câteva zile totul era bine. Cât se poate de bine. Când veneam de la școală, de

E a zecea oară când formez numărul lui Liam. Duc telefonul la ureche și aud semnalul sonor atât de cunoscut care durează la infinit.             Abonatul nu poate fi contactat. Încercați mai târziu.             Deja m-am săturat de placa asta. Vreau să îi aud vocea. De când l-am forțat să îmi povestească anumite detalii din trecut și să își deschidă sufletul în fața mea, la ultima noastră întrevedere la cabinet, nu ne-am mai văzut deloc. Ori de câte ori l-am sunat, ori nu mi-a răspuns, ori a intrat pe fir căsuța vocală și i-am lăsat zeci de mesaje pe care sunt sigură că nu le-a ascultat.             Mă îngrijorează foarte tare atitudinea pe care o adoptă. Uneori, în durerea asta a lui și în furia care nu par să îi dea pace, se poartă ca un copil rebel care nu vrea să înțeleagă de vorbă bună atunci când primește un sfat. Singurul lucru pe care mi-l spune la întâlnirile noastre e că el e bine, că știe ce trebuie să facă cu viața lui și că nu are nevoie de sesiunile la psiholo

What do ye want here, lass?  You . I'm sorry, lass. I'm a married man. I meant it. I have a wife. Are you... you're Jamie Fraser, aren't you? I am. Who asks? Do you have a message for me, lass? My name is Brianna. I'm your daughter . Brianna? Is true? It's you. It's me. Can't you tell? Aye. Aye, I can. I haven't thought of you as grown. I had ye in my mind somehow as a wee bairn. Always. As my babe ever expected. Brianna and her father, Jamie, first encounter Voyager , a novel by Diana Gabaldon 

Here. I thought you'll like to see our daughter. Daughter? Our daughter? She knows? She does.  Her name? What did you name her? Brianna. Bri-anna. Beautiful. Now, tell me about her. What was she like as a wee lass? What did she first said when she learned to speak? DOG . That was her first word. And NO was the second one. She was such a tiny thing. She was such a good sleeper. She used to smile in her sleep, just like you. She's just like you. Claire Fraser about her daughter Voyager , a novel by Diana Gabaldon