O zi cu prietena Corina Cîndea

Acum ceva timp, în timp ce citeam o carte, mi-a venit ideea acestui blog. La început, a fost doar o idee, însă când am văzut că sunt susținută și că aș putea avea șanse de reușită, am zis să mă țin de idee.

Prima postare vreau să i-o dedic persoanei care m-a susținut și mă susține foarte mult, persoana care m-a încurajat să continui cu ideea blogului, persoana care îmi dă mereu sfaturi bune și la care pot apela cu încredere oricând e nevoie. Corina Cîndea, pentru că despre ea este vorba, înafara faptului că este o scriitoare genială și i-am devorat cărțile până la ultima pagină, este și o persoană extraordinară. Iar faptul că am reușit să o întâlnesc în persoană, m-a făcut cea mai fericită persoană.

Atunci când am aflat că o să merg la Călimănești un weekend, primul lucru pe care l-am făcut a fost să o anunț pe Corina. Știam că ea locuiește în Sibiu așa că, poate, ne puteam întâlni. Din fericire, așa a fost. 

Am ținut legătura chiar și când ne aflam atât de aproape una de cealaltă. Am stabilit un loc unde să ne întâlnim și lucrurile au mers ca la carte. Nu pot descrie, însă, sentimentul pe care l-am avut atunci când am văzut-o față în față, venind spre mine, cu zâmbetul acela mare și voios și cu pași repezi, de parcă i-ar fi fost teamă că nu va ajunge la timp. Nu se poate descrie în cuvinte cum a fost să ne îmbrățișăm pentru prima dată. Mă strângea atât de tare încât aproape că mă sufoca, însă eu nu m-am plâns. Dimpotrivă, am îmbrățișat-o la rândul meu și mai tare.

Într-un final, ne-am așezat la o masă, ne-am comandat câte o cafea și am început discuția. De regulă, eu nu sunt foarte vorbăreață în public și îmi era teamă că o voi da în bară cu Corina și mă voi face de râs. Nu a fost așa. Întâlnirea noastră a fost mai mult decât mă așteptam, mi-a depășit așteptările. La un moment dat, discutam atât de aprins și de înfocat încât și holbau și ceilalți oameni de pe terasă la noi. Și, pentru prima dată, nu îmi păsa. Tot ce conta era să epuizăm toate temele de discuție. Ceea ce nu s-a întâmplat. Știți cum e, oricât de mult ai vorbi, parcă nu ai vrea să te oprești, mereu mai e ceva de spus. Însă, când ne-am despărțit și am stat la poze, ne-am promis uneia alteia că ne vom mai întâlni, cu prima ocazie.

De-abia aștept să te revăd la Gaudeamus, dragă Corina, și vreau să îți mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să te cunosc pe tine, să îți cunosc familia și nu regret că te-am cunoscut! Pupici de la Târgoviște!